Profesor Universitar Doctor Ioan Sîrbu a candidat la Camera Deputaţilor şi, datorită profesiei principale, proiectele sale prioritare sunt legate de sănătate şi de educaţie. Recent a vizitat dispensarele din Bradu şi Oarja.

“Am avut plăcerea să stau de vorbă cu domnul doctor Sandu Ion Marius, care de 18 ani îngrijeşte de orjeni. Dispensarul este plin mereu, iar la uşa dumnealui pacienţii stau la coadă. Sistemul îl obligă, însă, să piardă extrem de mult timp completând registrul de consultaţii medicale şi fişele, asistenta copiază reţetele deja tipărite, iar programul de emitere a trimiterilor sau prescripţiilor mai mult nu funcţionează. Este o birocraţie inutilă, în condiţiile în care istoricul diagnosticelor şi al reţetelor emise se poate citi şi electronic”, a spus prof. univ. dr. Ioan Sîrbu.

Acesta a identificat în teren care sunt nevoile medicilor de familie şi e hotărât să lupte pentru ele.

“Ei au nevoie de un mic laborator, măcar cât să poată face o hemogramă, de un ecograf – cu specializare acolo unde este nevoie, de un EKG.”

De asemenea, a mai discutat cu doctorul de la Oarja despre proiectul său de suflet „Casa Medicului”, care ar putea asigura, în cazuri de necesitate, prezenţa unui medic în mediul rural.

“Am plecat mâhnit pentru situaţia în care au fost trimişi medicii de familie, dar motivat de faptul că aceşti oameni au nevoie de proiecte care sunt pe lista mea de priorităţi”, a conchis domnul profesor universitar doctor Ioan Sirbu.

ioan sirbu medici familie

ioan sirbu medici familie

ioan sirbu medici familie

ioan sirbu medici familie