Dragi colegi,

Când am trecut în rezervă mi-am spus că ar fi momentul să nu mai privesc de pe margine şi să mă implic cumva în actul administrativ şi politic. M-au descurajat toţi apropiaţii, spunându-mi că nu voi putea, din cauza politicienilor corupţi şi a cercurilor vicioase.

Eram încă îndoit când conducerea Partidului Naţional Liberal mi-a făcut propunerea să mă alătur echipei. Au venit, însă, cu cel mai puternic argument pentru a mă convinge: un Parlament curat, cu oameni puşi în slujba oamenilor, cu 60% candidaţi noi, persoane bine plasate în societate, care şi-au demonstrat profesionalismul şi seriozitatea. Desigur, m-a onorat propunerea, dar cel mai mult mi-a dat curaj noul proiect parlamentar al PNL. Fiţi siguri că prima şi cea mai înţeleaptă bătălie a mea este cea anti-corupţie. Eu nu voi ajunge ca ei! Ba din contră, alături de cei din această sală îi voi schimba pe cei care au luat-o pe căi greşite, iar dacă nu se va putea, îi voi înlătura.

Eu nu am intrat în această competiţie electorală ca să pierd. Şi, când spun asta, mă refer la orice fel de pierdere. Nu voi pierde nici competiţia, dar mai ales nu îmi voi pierde principiile şi sufletul. Nu toţi politic

ienii sunt la fel. Pe mine mă veţi regăsi lângă dumneavoastră, ne vom vedea mai des decât în campaniile electorale, pentru că aşa este firesc, aşa trebuie să fie.

Respect!