Archives for Intrebari Ioan Sirbu

Ce legaturi are Ioan Sirbu cu Judetul Arges?

Sunt extrem de multe motive pentru care sunt mândru că mă aflu pe lista de a reprezenta Județul Argeş în Parlament. Nu am numai pacienţi argeşeni, dar şi studenţi din acest judeţ cu oameni frumoşi si buni. Ca să vă răspund concret la întrebare, sunt două planuri pe care se poartă discuţia: unul este acela că un deputat este votat de o zonă geografică importantă, însă în Parlament se zbate pentru întreaga ţară, căci legile se aplică peste tot la fel, iar problemele majore sunt naţionale: sărăcia, sănătatea, educaţia şi infrastructura. În planul doi aş vrea să vorbim despre ataşamentul meu faţă de Argeş, căci fiind cadru militar sunt educat să îmi asum cu toată răspunderea sarcinile care privesc zona în care sunt detaşat. În prezent, zona mea este Argeşul, care de acum este şi judeţul meu. Sunt foarte mulţi argeşeni care nu au rădăcini aici, dar îşi iubesc judeţul şi doresc evoluţia lui pe toate planurile. Nu cred că în vreo zonă din lumea asta locuiesc şi muncesc numai oameni născuţi acolo. Însă, ceea ce trebuie apreciate sunt puterea de susţinere a unor proiecte, inteligenţa şi bunele intenţii ale unei persoane care aşteaptă încrederea argeşenilor. Pe scurt: voinţa şi capacitatea!

Citeste mai mult

Din perspectiva lui Ioan Sirbu, care este cea mai mare problema a Romaniei?

– Apreciez că principala problemă a României este sărăcia, care trebuie să rămână o prioritate pentru toată clasa politică.

De ce sărăcia? Pentru ca sărăcia aduce cele mai mari nenorociri în viața omului și a societății, sărăcia favorizează instalarea bolii și îngreunează sau chiar suprimă accesul la învățământ, la instrucție. Numai un popor sănătos și instruit va putea să împingă societatea spre progres, spre modernizare.

Ca medic militar am constatat toate aceste lucruri atât în mediul militar, cât și în rândul societății civile; de aceea mi-am propus ca aceste chestiuni să reprezinte principala mea preocupare în mandatul care sper să îmi fie acordat de cetățenii argeșeni.

Referindu-mă concret la sărăcie și la nenorocirile pe care le generează vreau să arăt, ceea ce este de altfel cunoscut, că, în multe situații, sărăcia este cea care curmă drumul și frậnge aripile tinerilor către școală.

Revenind la învățământ, dacă pornim de la faptul că în fiecare bancă din școlile argeșene și nu numai în acestea, poate exista un geniu, cred că este relevant acest flagel și nimeni nu are dreptul sa frângă aripile unui tânăr în drumul său spre școală. Tot sărăcia, dar și lăcomia și hoțiile unora care au condus țara până acum, a determinat ca astăzi România să nu aibă o infrastructură terestră, respectiv autostrăzi corespunzătoare vremurilor pe care le traversăm, fapt care duce la un tribut incomensurabil pe care îl plătește poporul român. Rețea rutieră, de pildă, rămasă în la nivelul de acum o jumătate de secol, fără autostrăzi, cu drumuri naționale nemodernizate, lipsită de căi de transport în mediul rural, sporește în fiecare an numărul morților și răniților în accidente, număr care depășește pe cel al victimelor din războiul din Afganistan.

Sper ca cetățenii argeșeni și ai țării să refuze să mai rămână captivii politicilor promovate de decidenții politici care au condus țara, care i-au sărăcit, i-au umilit și chiar i-au batjocorit; și aceasta numai și numai din dorința de a-i folosi, din patru în patru ani, ca mașină de vot manipulând în modul cel mai josnic sărăcirea populației.

Fac apel la cetățenii argeșeni și la cetățenii tării mele să-și folosească cum se cuvine dreptul de vot, pentru că așa cum, în decembrie 1989, poporul s-a eliberat printr-o revoluție, de dictatură, la 11 decembrie 2016, tot printr-o mobilizare de masă, prin calea electorală care, este cea mai democratică, adică prin vot, să se elibereze de acel tip de politician și de guvernant care a adus multe nenorociri țării mele, deși peste tot își clama laudativ orientarea de stânga și lucrul în folosul poporului.

Citeste mai mult

Ce calitati are Ioan Sirbu pentru a candida la Camera Deputatilor?

Cred că evoluţia mea pe toate planurile şi rezultatele obţinute, seriozitatea şi energia nesfârşită, rigurozitatea şi bunele intenţii m-au recomandat către Partidul Naţional Liberal de a face parte din noii membri propuşi pentru a candida la alegerile parlamentare.

Ca­riera mea militară a evoluat de la subofițer la cea de general, iar în plan medical, de la subofițer sanitar la cea de șef al Direcției Medicale a Arma­tei Române – instituția din care fac parte numeroase structuri, princi­pale fiind spitalele militare din țară.

Aș continua cu titlul de doctor în medicină, cu calitatea de fondator al implantologiei în medicina militară și de dezvoltator al implantologiei în medicina românească, cu profesia de cadru didactic universitar. Apoi cu activitatea de comandant al celor mai mari structuri medico-militare ale României, respectiv al Institutu­lui Medico-Militar, al Spitalului de Urgență Universitar Militar Cen­tral dr. „Carol Davila” și al Direcției Medicale a MApN.

Am trecut prin toate etapele vieţii, aşadar, provin din mediul sătesc sănătos al României, ca fiu al vrednicilor țărani din Plopșoru Gojului, Constantin si Alexandra, care m-au crescut și m-au educat, care au fost și sunt pentru mine ființele cele mai dragi de pe pământ, alături de soția și copiii mei. Dumnealor le datorez mult din ceea ce sunt. Astăzi sunt un om care, prin cele două meserii de bază pe care le profesez – aceea de medic şi aceea de profesor universitar – se află în slujba sănătății semenului său și a educației tinerei generații, făuritoarea de mâine a unui destin mai bun al românului.

Inverviul complet despre Ioan Sirbu se gaseste in Ziarul Argesul.

Citeste mai mult

Ce spune Ioan Sirbu despre dosarul de la DNA si despre dosarul de la ANI?

Procurorii DNA au cercetat acuzaţiile, pentru că asta este procedura. Ceea ce nu precizează presa este faptul că s-au emis ordonanțe de clasare a sesizărilor.
Mai exact, s-a constatat că fapta nu există! Am aceste ordonanţe, pe care vi le pun la dispoziţie, atât jurnaliştilor, cât tuturor argeşenilor, din respect pentru ei.

În octombrie 2014, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța, printr-un comunicat de presă, că a sesizat procurorii să facă verificări, existau la vremea respectivă suspiciuni de trafic de influență și abuz în serviciu.

Şi aici s-a emis ordonanță de clasare după efectuarea verificărilor. Deci nici această faptă nu a fost demonstrată sau penalizată. Nu mai e nimic de comentat.
De altfel, pe toate acuzaţiile care mi s-au adus vreodată am aceste ordonanţe care demonstrează că faptele nu s-au confirmat.

Dosarele mele la DNA şi ANI au fost clasate pentru că faptele sesizate nu există!

Interviul complet despre Ioan Sirbu se poate gasi in ziarul Ancheta.

Citeste mai mult

De ce nu poate fi acuzat de plagierea lucrarii de doctorat Ioan Sirbu?

Lucrarea mea se bazează exclusiv pe cercetările și pe practica medicală proprie. Sursele utilizate le-am menționat conform legislației în domeniu. Această teză mă reprezintă pe mine, include cazuistica mea personală, dar şi o activitate de cercetare susţinută, începută în SUA şi continuată în perioada doctoratului în Spitalul Militar Central. Este chiar originală şi se încadrează în toate normele de integritate. De altfel, să ştiţi că primul lucru făcut de Gabriel Oprea după ce a fost demascat a fost să îşi mobilizeze toţi supuşii şi toate serviciile ca să încerce să mă compromită, dar nu a reuşit.
Articolul complet despre Ioan Sirbu se poate gasi in ziarul Ancheta.

Citeste mai mult

De ce Ioan Sirbu l-a acuzat pe Gabriel Oprea de plagiat?

–  Nu am avut nimic personal cu Gabriel Oprea, ci cu comportamentul lui abuziv. Gabriel Oprea pentru mine a fost şi rămâne un semidoct şi lucrul acesta a fost şi este observat din expunerile lui în spaţiul public, iar ce ne-a pus pe noi într-o relaţie antagonică a fost tocmai aprecierea mea vizavi de nivelul lui intelectual. În plus, ceea ce ne-a separat a fost atitudinea lui dispreţuitoare faţă de lege şi în mod concret faţă de instituţia spitalului militar la care a venit cu cerinţe împotriva legii şi pe care eu nu le-am putut accepta. Nu am fost de acord cu toate golăniile lui, de la numiri în funcţii a unor oameni care nu întruneau condiţiile cerute şi terminând cu achiziţii pe care încerca să le impună cu dispreţ faţă de lege. M-am pus împotriva acţiunior lui, deşi eram conştient că el controla instituţiile statului şi le folosea în interesul lui, inclusiv în relaţiile cu persoanele incomode, ca şi mine. I-am spus clar că nu voi conduce Direcţia Medicală în genunchi. Am luptat cu el, iar el mi-a făcut tot felul de reclamaţii. Am reacţionat!
Articolul complet despre Ioan Sirbu se poate gasi in ziarul Ancheta.

Citeste mai mult

Care sunt principalele proiecte si obiective ale lui Ioan Sirbu ca potential parlamentar?

– Sub devizele mele „Un Argeș frumos și sănătos” și „Ortodoxie și sănătate în așezările argeșene”, pun pe primul plan, fără o ierarhizare strictă, următoarele obiective: autostrada Pitești-Sibiu; infrastructura rurală (drumurile comunale și județene, asigurarea apei potabile și a celei pentru irigații, canalizarea în sate, realizarea unui mediu frumos și sănătos); transformarea tuturor satelor argeșene în 4 ani în „sate europene” în ceea ce privește calitatea vieții țăranului, cu accent pe sănătate şi învăţământ, dar cu conservarea tradițiilor și a obiceiurilor românești.   Sănătatea, până la urmă, rămâne bunul cel mai de preţ al fiecăruia dintre noi, iar în ceea ce priveşte învăţământul, îmi doresc ca în judeţul Argeş să nu mai existe vreun copil care să nu aibă acces la educaţie, pentru că nimeni nu are voie să frângă aripile unui copil şi trebuie să conştientizăm că fiecare copil din băncile argeşene poate fi un geniu. Şi apoi nicio societate din lumea asta, şi din toate timpurile, nu a evoluat pe fondul lipsei de educaţie. Intelectualii au fost cei care au construit motorul societăţii moderne. De asemenea, vizez înființarea Camerei agricole județene sau a unei structuri similare; începerea procesului de supraspecializare și supracalificare a medicilor de familie pentru a putea onora cu rapiditate actul medical și nu a expedia bolnavul pe la toți specialiștii; înălțarea de monumente sau troițe în memoria eroilor și a patrioților din satele și comunele argeșene; optimizarea lanțului medic scriitor de rețete – pacient – farmacie – depozit farmaceutic astfel încât toate rețetele emise să fie onorate integral prin verificare online, la aceeași farmacie și nu plimbând solicitantul de colo-colo; introducerea pe scară largă a telemedicinei în județ. Ca medic, voi fi preocupat îndeosebi de asistenţa medicală la sate, care în prezent este deficitară. Voi pune accent pe instituția medicului de familie. Rolul medicului de familie este, mai cu seamă în zona rurală, acela de a fi prima verigă din lanțul sistemului medical românesc cu competenţe medicale şi mai puţin birocratice. El trebuie să se regăsească permanent în mijlocul comunității pe care-o deservește, iar statul trebuie să promoveze şi să susțină politici adecvate în acest sens, aşa cum îşi propune PNL. Voi milita pentru înființarea instituției Casa Medicului, cu tot ceea ce presupune acest lucru, aceasta fiind instituția în care cetățenii comunității să se regăsească cu nevoia lor de sănătate, urgenţe medico-chirurgicale, nașteri etc. Ca parlamentar, îmi propun să fiu analizat și evaluat de cetățeni la fiecare șase luni cu privire la stadiul îndeplinirii angajamentelor, dar și al solicitărilor ridicate de oameni la audiențe și la întâlniri; desființarea birocrației prin mutarea activității parlamentare din cabinetul deputatului de la sediul județean în localitățile argeșene prin proiectul personal „Azi cabinetul deputatului în satul dvs”, astfel încât, în fiecare săptămână, să mă întâlnesc cu oamenii pe teren, la ei acasă; mijlocirea prezenței în parlament, prin audieri democratice, cum se întâmplă în congresul american, a grupurilor de alegători argeșeni inițiatori sau susținători ai unor proiecte și inițiative legislative de interes public; inventarierea tuturor ONG-urilor cu statut de „utilitate publică”, sprijinirea acestora cu sponsorizări de spații și sedii, dar și încărcarea lor cu responsabilități și sarcini de interes public; susținerea în parlament a tuturor inițiativelor care duc la îmbunătățirea calității vieții, chiar dacă aparțin altor structuri politice decât cea pe care o voi reprezenta.
Articolul complet despre Ioan Sirbu se poate gasi in ziarul Ancheta.

Citeste mai mult

De ce a candidat Ioan Sirbu in Judetul Arges pentru Camera Deputatilor?

Pentru că argeșenii sunt cei mai vrednici dintre munteni, buni patrioți, iubitori ai meleagurilor natale, eroi-luptători în războaiele românilor pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe străbune – cum stau mărturii „Cimitirele de Onoare” din Lerești și din Iașii Moldovei, strămoșii argeșenilor înființând prima formațiune voievodală românească – Voievodatul lui Seneslau, precum și reședința primei episcopii ortodoxe, devenită Mitropolia Ungro-Vlahiei.

Pentru că, încă din copilărie, la noi, în Gorjul mai sărac, oamenii vorbeau cu mândrie, dar și cu invidie că, în drumurile lor spre Ardeal sau spre Capitală, treceau prin Argeșul frumos și bogat; pentru că prima mașină pe care am avut-o era fabricată în Argeș și tot în Argeș am condus întâia oară pe o autostradă; pentru că mentorul meu în ale stomatologiei, generalul dr. Gheorghe Stănicioiu, era argeșean din Lerești, tot argeșean fiind și ministrul meu de dinainte de 1989, generalul-erou Vasile Milea; pentru că argeșenii și militarii români au construit Transfăgărășanul și barajul Vidraru; pentru că întemeietorul medicinii militare, generalul dr. Davila, numele lui fiind purtat de Spitalul Militar Central pe care l-am condus, a devenit fiu al Argeșului prin căsătoria cu argeșeanca Anica Racoviță din Golești; pentru că în Argeș s-au născut multe personalități culturale, istorice, medicale, literare, clericale și militare care mi-au îmbogățit spiritualitatea.

În plan personal, în anii studenției mele am făcut stagii de practică medicală în cadrul Spitalului Militar Pitești, unde am avut prilejul să cunosc medici minunați, buni specialiști, cum ar fi col. dr. Dumitru Ganţă, col. dr. Berechet, col. dr. Corini, col. dr. Cioară şi domnul doctor Medeleţ, care de curând mi-a devenit şi pacient. Pentru toți aceștia, dar şi pentru restul personalului, am sentimente de apreciere şi profundă recunoștință. De asemenea, am foarte mulți colegi de facultate din Pitești, am studenți din Argeș care lucrează în acest județ, dar şi foarte mulți pacienți. Să mai continui? Mai am multe de spus, dar nu aveți dumneavoastră spațiu editorial.
Articolul complet despre Ioan Sirbu se poate gasi in ziarul Ancheta.

 

 

Citeste mai mult

Cine este Ioan Sirbu?

Ioan Sirbu este fiul vrednicilor țărani Alexandra și Constantin Sîrbu din comuna gorjeană Plopșoru care, încă din copilărie, își depășește mereu etapele vieții, care se află permanent cu un pas înaintea timpului său.

Cariera mea militară a evoluat de la subofițer la cea de general, iar în plan medical, de la subofițer sanitar la cea de șef al Direcției Medicale a Armatei Române – instituția din care fac parte numeroase structuri, principale fiind spitalele militare din țară.

Aș continua cu titlul de doctor în medicină, cu calitatea de fondator al implantologiei în medicina militară și de dezvoltator al implantologiei în medicina românească, cu profesia de cadru didactic universitar. Apoi cu activitatea de comandant al celor mai mari structuri medico-militare ale României, respectiv al Institutului Medico-Militar, al Spitalului de Urgență Universitar Militar Central dr. „Carol Davila” și al Direcției Medicale a MApN, de instituirea, în mandatul meu de comandant director al Spitalului Militar Central, a Structurii medico-militare speciale de diagnosticare și tratament al persoanelor cu funcții înalte în stat, printre beneficiari de tratamente fiind președintele României, patriarhul României, președinții camerelor Parlamentului, numeroși miniștri și secretari de stat.

Ioan Sîrbu este și un bun cunoscător al mediului muncitoresc și propune înființarea de școli profesionale inclusiv în municipiile și orașele argeșene. Am la bază experiența de lucrător ca strungar la Întreprinderea Sadu – pentru a-mi asigura finanțarea studiilor – care a culminat cu câștigarea premiului național „Strungul de aur”, fiind declarat cel mai bun strungar. Alături de aceste câteva componente profesionale ale CV-ului meu, pe plan social mă recomandă: calitatea de ctitor al Monumentului Rezistenței Anticomuniste din localitatea natală Plopșoru din județul Gorj; calitatea de ctitor al bisericii din incinta Spitalului Militar Central și de comandantul sub mandatul căruia s-a sfințit lăcașul de rugăciune.

Pe plan familial, statutul meu este îmbogățit de întemeierea unei familii respectate în societate, în mediul militar și în cel medical, soția fiind lector universitar, iar fiul medic stomatolog cu specializare în implantologie. Familia este încununată de fetița de cinci ani, deosebit de drăgălașă, care mă vrea deputat… ca să am grijă mai mare de grădinițele argeșene. În sfârșit, pe plan religios, sunt credincios ortodox, practicant consecvent, deținător al Crucii patriarhale pentru mireni primită în cadru festiv de la patriarhul României și susținător al activităților filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române. Şi, mai nou, mă prezint în faţa oamenilor din judeţul Argeş în calitatea de candidat PNL la Camera Deputaţilor. Articolul complet despre Ioan Sirbu se poate gasi in ziarul Ancheta.

Citeste mai mult
Ioan Sirbu la votat

Cu cine a votat Ioan Sirbu la alegerile Parlamentare din decembrie 2016?

Am votat astăzi pentru prima oară în calitate de politician şi de candidat. Aşadar noua postură mă responsabilizează şi mai mult.

Am votat astăzi pentru recâştigarea speranţei pierdută de cetăţeni, pentru prezentul şi viitorul argeşenilor şi pentru trecutul glorios al Brătienilor în Argeş şi în întreaga ţară.

Le mulţumesc argeşenilor cu care m-am întâlnit în această campanie electorală şi, de altfel, pe toţi argeşenii îi asigur de respectul meu şi de sprijinul meu. De aici înainte voi fi mereu lângă dumneavoastră!

Citeste mai mult